Secolele al VII-lea – al XI-lea

Îndumnezeirea în teologia bizantină: Maxim Mărturisitorul și Simeon Noul Teolog

Conform unei evaluări citate de Pelikan, ideea principală a lui Maxim Mărturisitorul și a întregii teologii răsăritene a fost îndumnezeirea: Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să fie îndumnezeit și restaurat în starea pentru care a fost creat. Maxim a subliniat că nicio creatură nu poate fi îndumnezeită prin puterea propriei naturi – acesta este un dar al harului și al înfierii –, dar Duhul „îndumnezeiește voința care ea însăși dorește aceasta”; prin urmare, conform lui Pelikan, opoziția occidentală dintre har și libertate nu constituia o problemă ca atare pentru gândirea răsăriteană. La cumpăna secolelor al X-lea și al XI-lea, Simeon Noul Teolog a descris mântuirea nu prin fapte, ci printr-o întâlnire conștientă cu lumina divină, după care omul rămâne în comuniune directă cu Dumnezeu. El a insistat asupra unui „botez în Duhul Sfânt” care trebuie să urmeze botezului cu apă și s-a opus creștinismului nominal.