Secolele al II-lea – al III-lea

Mântuirea ca îndumnezeire la Irineu, Clement și Origen

Pentru tradiția greacă, scopul suprem al cunoașterii mântuitoare, al iertării și al izbăvirii de moarte era îndumnezeirea. Clement Alexandrinul scria: „Logosul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca tu să înveți de la un om cum poate omul să devină Dumnezeu”; pentru el, credința este începutul noii vieți, urmată de iubire și de „adevăratul gnozis”. Origen definea mântuirea ca dar al divinității: sufletul se ridică din lumea devenirii în tărâmul ființei prin contemplarea Cuvântului veșnic. Pelikan deduce din acești autori că mântuirea este participarea la darul celui de-al doilea Adam, nu doar restaurarea a ceea ce s-a pierdut în primul, dar notează că termenul a putut fi clarificat abia după controversa privind divinitatea lui Hristos.