Secolul al II-lea

Apologeții: Logosul ca mediator și „alt Dumnezeu”, închinarea întreită și prima utilizare a termenului „Treime”

Apologeții, potrivit lui Berkhof, l-au prezentat pe Dumnezeu ca fiind autosusistent, neschimbător și veșnic, descriibil doar negativ, și au preferat să vorbească despre Fiu ca despre Logos – Rațiunea divină care a sălășluit în Dumnezeu și a primit existență personală înainte de crearea lumii. Iustin, potrivit lui González, gândea în spiritul platonismului mijlociu: Logosul este mediatorul între Tatăl transcendent și creație, iar Iustin numește Cuvântul „alt Dumnezeu”. În Apologie, Iustin descrie închinarea adusă Tatălui, Fiului, „oștirii îngerilor buni” și Duhului profetic; Hall și Pelikan notează că locul îngerilor și al Duhului în această formulă este neclar. Teofil al Antiohiei, cca. 180, a fost primul care a folosit cuvântul „treime” și a distins Cuvântul care sălășluia mereu în Dumnezeu de Cuvântul rostit.