Secolele I–IV

Rădăcinile biblice și liturgice ale doctrinei despre Sfânta Treime și exegeza trinitară

Hall începe istoria doctrinei despre Sfânta Treime cu mărturisirile Noului Testament: cineva poate mărturisi „Isus este Domn” doar prin Duhul Sfânt, Duhul descoperă credincioșilor pe Tatăl (Rom 8:15; Gal 4:6), iar 1 Cor 8:6 a devenit baza crezurilor. Regulile de credință baptismale proclamau întreita natură (Mt 28:19; Didahia 7): în crezul citat de Ipolit (cca 200), candidatul răspundea „Cred” la fiecare dintre cele trei scufundări la întrebările despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. González indică noțiunea iudaică de Înțelepciune ca fiind unul dintre stâlpii viitori ai teologiei trinitare. Împotriva modaliștilor, scriitorii bisericești s-au bazat pe „pasaje ale distincției” (Fac 19:24; Ps 109:1), iar Prov 8:22–31 a devenit, potrivit lui Pelikan, textul cheie și ulterior cel mai contestat al exegezei trinitare.