Secolul al II-lea (Irineu – cca 180)

Dualismul gnostic și răspunsul lui Irineu: unicul Dumnezeu Creator și cele „două mâini” ale Sale

Sistemele gnostice distingeau un Dumnezeu suprem, bun – Adâncul, Primul Principiu – de un demiurg-creator inferior, identificat cu Dumnezeul Vechiului Testament; între ei se aflau eonii, emanații care formau pleroma (conform lui Ptolemeu, treizeci de eoni). Materia și carnea sunt rele sau inferioare, iar mântuirea este cunoașterea (gnosis) care trezește scânteia spirituală. Părinții considerau eroarea fundamentală a gnosticilor ca fiind separarea Dumnezeului adevărat de Dumnezeul Creator. Irineu pornește de la unitatea lui Dumnezeu: Creatorul este singurul Dumnezeu, care creează și guvernează lumea cu două „mâini” – Fiul și Duhul, Cuvântul și Înțelepciunea; chiar și diavolul a fost creat de Dumnezeu. El a respins raționamentul apologeților despre Logos ca fiind „un alt dumnezeu”.