64–68 d.Hr.

Incendiul Romei și persecuția lui Nero; martiriul lui Petru și Pavel

Descendenții lui Augustus au deținut tronul până la Nero (54–68 d.Hr.). În noaptea de 18 iunie 64 d.Hr., un incendiu a izbucnit la Roma. Acesta a distrus două treimi din oraș – 10 din cele 14 districte ale sale.

Nero însuși a fost suspectat de incendiere. Potrivit lui Tacitus (Anale 15.44), el i-a învinuit pe creștini. Aceștia au fost apoi „sfâșiați de câini, răstigniți și arși ca niște torțe pe timp de noapte”. Au fost condamnați „pentru ura lor față de neamul omenesc”.

Se pare că nu a existat nicio lege specială anti-creștină. Creștinii au fost judecați pentru o infracțiune penală specifică. Persecuția a fost limitată la Roma și împrejurimile sale și nu s-a extins dincolo de acestea.

Sursele creștine (1 Clem. 5–6, Eusebiu) asociază această perioadă cu moartea apostolilor Petru și Pavel la Roma. Pavel, fiind cetățean roman, a fost decapitat în anul 67 d.Hr. Petru a fost răstignit în jurul anului 68 d.Hr. Conform tradiției (Origen, în Eusebiu), Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos.

Persecuția a luat sfârșit odată cu moartea lui Nero în anul 68 d.Hr., deși edictele sale împotriva creștinilor nu au fost abrogate. Generalii nemulțumiți l-au declarat pe Nero dușman al statului. După o scurtă luptă („anul celor patru împărați”), tronul a trecut la Vespasian (68–79 d.Hr.). Sub el și sub fiul său, Tit, creștinii nu au fost persecutați.