1725–1791

John Wesley, George Whitefield și nașterea metodismului

La Oxford, frații Ioan și Charles Wesley au format un cerc poreclit „Sfântul Club”, numit mai târziu „metodiști”. Ioan a devenit diacon anglican (1725) și preot (1728). În 1735 a plecat într-o misiune nereușită în Georgia. Acolo, calmul Fraților Moravi în timpul unei furtuni i-a zdruncinat încrederea în propria credință.

Întors la Londra, a participat la o întrunire pe strada Aldersgate, la 24 mai 1738. În timp ce asculta prefața lui Luther la Epistola către Romani, a simțit că „inima i s-a încălzit în mod ciudat” și a găsit certitudinea iertării păcatelor. La scurt timp după aceea, l-a vizitat pe Zinzendorf la Herrnhut. Mai târziu, însă, s-a separat de moravi din cauza quietismului acestora.

Whitefield a fost prietenul lui Wesley din „Sfântul Club” și, spre deosebire de el, un calvinist convins. El a fost primul care a predicat în aer liber la Bristol. Wesley i-a urmat exemplul, călătorind călare până la 7.500 km pe an („lumea este parohia mea”). El a organizat societăți, clase și conferințe anuale. Dezacordul său cu Whitefield cu privire la predestinare a dus la formarea Bisericii Metodiste Calviniste a contesei de Huntingdon.

Wesley s-a considerat întotdeauna membru al Bisericii Angliei. Totuși, nevoia de a hirotoni slujitori pentru America (1784, Francis Asbury și Thomas Coke) a făcut în cele din urmă din metodism o confesiune separată.