Secolele al II-lea – al III-lea

Credința, faptele și liberul arbitru la Părinții primelor trei secole

Potrivit lui Berkhof, Părinții primelor trei secole nu au avut o concepție integrată despre aplicarea răscumpărării: toți Părinții pre-augustinieni au învățat despre o cooperare între libertate și har. Credința era înțeleasă ca cunoaștere a lui Dumnezeu, încredere și devotament față de El, dar relația ei cu îndreptățirea a rămas neclară; creștinismul era descris ca o „lege nouă”, iar iertarea primită la botez era ulterior „meritată” prin fapte. Păstorul lui Hermas exprimă deja pentru prima dată ideea că cineva poate face mai mult decât cere o poruncă. Părinții greci au pus accent pe liberul arbitru, atribuindu-i inițiativa în regenerare; Tertulian a introdus termeni juridici (vină, satisfacție), iar alexandrinii au distins o cale a credinței de o cale a cunoașterii. Criticii păgâni (Celsus, Iulian) ridiculizau iertarea păcătoșilor ca fiind „har ieftin”.