Secolele al XVI-lea – al XVIII-lea

Sozzini împotriva ispășirii substitutive și „teoria guvernamentală” a lui Grotius

Sozzini, conform lui Berkhof, a înlăturat fundamentul învățăturii Reformatorilor – ideea dreptății lui Dumnezeu care cere pedepsirea păcatului: harul și meritele lui Hristos sunt incompatibile, vina este personală, substituția este imposibilă, iar iertarea este un act de pură milă la pocăință; Hristos mântuiește deschizând calea credinței și a ascultării și oferind un exemplu. Hugo Grotius a propus o „cale de mijloc”: legea care privește păcătosul este pozitivă și poate fi relaxată; suferințele lui Hristos sunt un echivalent nominal pe care Dumnezeu acceptă să îl primească, iar rațiunea lor este guvernarea morală a universului, deoarece fără a exprima inviolabilitatea legii, este nesigur să ierți. Conform lui González, Hristos la Grotius a suferit nu pentru a plăti pentru păcate și nici pentru a oferi un exemplu, ci pentru a arăta că Dumnezeu, deși gata să ierte, consideră încălcarea legii o vină gravă. Arminienii Curcellaeus și Limborch au navigat, de asemenea, între socinianism și învățătura bisericească, iar în Statele Unite „teoria guvernamentală” a devenit predominantă.