1932–1943

Reinhold Niebuhr: păcatul colectiv, mândria și The Nature and Destiny of Man

Slujirea pastorală din Detroit l-a convins pe Reinhold Niebuhr de falsitatea optimismului liberal – credința în bunătatea umană înnăscută și în progres. În Moral Man and Immoral Society (1932) el a arătat că egoismul de grup este mai încăpățânat și mai durabil decât egoismul indivizilor: păcatul acționează atât în individ, cât și, mult amplificat, în societăți. În The Nature and Destiny of Man (prelegerile Gifford din 1939) el a sintetizat antropologia biblică: ființa umană este o creatură limitată cu trup și duh, chip al lui Dumnezeu și, în același timp, păcătos. Niebuhr a explicat universalitatea păcatului prin anxietatea kierkegaardiană: umanitatea este simultan limitată și liberă, iar păcatul este negarea propriei creaturalități, exprimată în senzualitate și, mai des, în mândrie. Lane îl numește cel mai pătrunzător studiu modern al doctrinei păcatului originar.