Secolul al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea

Perioada modernă: Clarke, teologii din Noua Anglie, Schleiermacher și interpretările „sabeliene”

Berkhof urmărește în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea o îndepărtare de doctrina clasică a Sfintei Treimi în două direcții. Samuel Clarke, în lucrarea sa despre Sfânta Treime (1712), s-a apropiat, potrivit lui Berkhof, de viziunea ariană: Tatăl este Dumnezeul suprem și singurul, Fiul își primește ființa prin voința electivă a Tatălui, Duhul este subordonat Fiului. Unii teologi din Noua Anglie au respins nașterea veșnică, considerând numele trinitare ca desemnări ale distincțiilor revelate în lucrarea mântuirii. La Swedenborg, Schleiermacher, Hegel și Dorner, Berkhof găsește interpretări sabeliene. Schleiermacher, conform lui Grenz și Olson, a considerat doctrina Sfintei Treimi inutilă pentru teologie și a plasat doar o scurtă notă la sfârșitul lucrării Credința creștină.