1274–1439

Filioque la sinoadele de unire: Lyon (1274) și Florența (1439)

În polemica bizantină târzie, criticii răsăriteni au insistat că interpolarea era ilegitimă liturgic și juridic, chiar dacă ar fi putut fi acceptată teologic, și că există tot atâtea principii în Dumnezeire câte ipostasuri din care purcede Duhul. Latinii au respins acuzația de „două principii”: Sinodul de la Lyon (1274) i-a anatematizat atât pe cei care negau Filioque, cât și pe cei care afirmau două principii. Sinodul de la Florența a adoptat formula „de la Tatăl prin Fiul”, pe care adversarii răsăriteni au considerat-o o șiretenie latină, iar în decretul din 1439 Răsăritul, sub presiunea amenințării turcești, a acceptat filioque împreună cu doctrina despre purgatoriu și recunoașterea papei ca șef al întregii biserici. După întoarcerea delegaților, bisericile răsăritene au respins decretul.