Secolele al IX-lea–al XI-lea

Filioque în Răsărit: Fotie, „Despre mistagogia Duhului Sfânt” și ruptura din 1054

Fotie a numit învățătura latinilor despre Duh nu cea mai mică dintre blasfemiile lor, meritând o mie de anateme, iar în tratatul său „Despre mistagogia Duhului Sfânt” a întrebat: „Care dintre părinții noștri a spus că Duhul purcede de la Fiul?” El a considerat cuvintele Domnului despre purcederea de la Tatăl și sinoadele ecumenice drept cea mai înaltă autoritate și a propus ca Ambrozie și Augustin să fie recunoscuți ca părinți, dar inferiori „părinților părinților”. Grecii au ridicat și o obiecție procedurală: un crez formulat de un sinod putea fi extins doar de un sinod general al Răsăritului și Apusului. Ei au văzut cauza Filioque în confuzia dintre „trimiterea” Duhului în lume (economie) și „purcederea” Sa veșnică (teologie). Conform lui Lane, în secolul al XI-lea și Roma a adăugat filioque, ceea ce a grăbit ruptura dintre Roma și Constantinopol în 1054.