Secolele al XVI-lea – al XVII-lea

Spiritualiști și quakeri: Libertatea Duhului, „Cuvântul lăuntric” și „lumina lăuntrică”

Mulți spiritualiști din secolul al XVI-lea susțineau că inspirația Duhului este mai presus de Scriptură, iar unii considerau că Cuvântul scris ar trebui lăsat deoparte în favoarea Cuvântului pe care Dumnezeu îl rostește direct spiritului uman. Caspar Schwenckfeld a propus o „cale de mijloc” între catolicism și luteranism: Duhul Sfânt este liber și nu este legat nici de biserică, nici de Scriptură; Biblia este infailibilă, dar ceea ce contează nu este studiul, ci primirea inspirației, iar sacramentele nu pot media spiritualul prin material. Sebastian Franck a dus aceste vederi la concluzia lor logică, iar Juan de Valdés a căutat comuniunea cu Dumnezeu prin meditație. În 1646, George Fox a descoperit „lumina lăuntrică” – Hristos trăind în credincios – și a renunțat la mijloacele exterioare ale harului, deși nu și la părtășia creștină și la dreptatea socială.