1571–1577

Hristologia luterană: comunicarea însușirilor și ubicuitatea umanității lui Hristos

Învățătura lui Luther despre prezența reală în Cină, conform lui Berkhof, a dus la recunoașterea ubicuității naturii umane a lui Hristos: fiecare natură o pătrunde pe cealaltă, iar umanitatea posedă atributele divinității. Luteranii au înțeles comunicarea însușirilor literal, în timp ce reformații au subliniat distincția naturilor și au limitat-o. În 1571, Martin Chemnitz, în tratatul „Despre cele două naturi în Hristos”, a învățat că umanitatea a primit atributele divinității chiar în întrupare și că limitările vieții pământești a lui Isus au fost impuse prin voință; în loc de „ubicuitate”, el a vorbit despre „multivoliprezență” – trupul lui Hristos este prezent oriunde alege El. Formula Concordiei (1577) a adoptat comunicarea însușirilor „în fapt și în adevăr”: Hristos a posedat întotdeauna „maiestatea atotputernică”, dar a renunțat la ea „în starea de umilire”.