1536–1566

Calvin: distincția naturilor, „extra calvinisticum” și întreita slujire

Calvin urmează ortodoxia – două naturi într-o singură persoană, „nu prin amestecul substanțelor, ci prin unitatea persoanei” –, dar polemica i-a ascuțit hristologia. Împotriva lui Osiander, el a respins ca pe o speculație inutilă ideea că întruparea ar fi avut loc chiar și fără cădere: Scriptura cunoaște doar o întrupare de dragul răscumpărării; împotriva lui Menno și a altor anabaptiști, care învățau despre trupul ceresc al lui Hristos, el a insistat pe descendența sa fizică din Adam; împotriva lui Servet, a subliniat distincția naturilor. Împreună cu Zwingli și împotriva lui Luther, el nu a acceptat argumentul bazat pe communicatio idiomatum pentru ubicuitatea trupului înviat: divinitatea celei de-a Doua Persoane era pe deplin prezentă în Isus, dar nu era limitată de umanitatea Sa – mai târziu, acest lucru a fost numit „extra calvinisticum”. Calvin a descris lucrarea lui Hristos prin întreita slujire – profet, rege și preot –, iar această schemă a devenit comună în teologia reformată.