cca. 180

Irineu împotriva gnosticilor: Tradiția apostolică deschisă, regula credinței și cele patru Evanghelii

Gnosticii susțineau că cunoașterea mântuitoare fusese transmisă de Mântuitorul înviat câtorva ucenici prin viu grai și fusese păstrată într-o succesiune secretă, prin care trebuia citită Scriptura. În Împotriva ereziilor (cca. 180), Irineu al Lyonului a răspuns că, dacă apostolii ar fi cunoscut o învățătură specială, ar fi încredințat-o bisericilor pe care le-au întemeiat, unde învățătura este proclamată continuu și public prin succesorii lor. „Regula adevărului” – conținutul învățăturii apostolice – nu înlocuiește Scriptura, ci permite ca aceasta să fie interpretată în lumina ideii sale principale. Irineu a fost unul dintre primii care a pus Scripturile Noului Testament pe picior de egalitate cu cele ale Vechiului și a susținut „patru și numai patru Evanghelii”. Potrivit lui González, biserica secolului al II-lea a răspuns la erezii în mod uniform – prin apelul la autoritatea apostolică prin canon, regula credinței, crezuri și succesiune.