590–604

Grigorie cel Mare: primatul lui Petru și refuzul titlului de „universal”

Potrivit lui Pelikan, învățătura și practica lui Grigorie I au devenit un punct de cotitură pentru papalitate: bazându-se pe Mt. 16:18, In. 21:17 și Lc. 22:31, el a propovăduit primatul lui Petru, al cărui succesor îl considera pe episcopul Romei, și faptul că, fără consimțământul scaunului apostolic, deciziile sinoadelor nu au nicio forță. Când episcopul Constantinopolului și-a arogat titlul de „patriarh ecumenic”, Grigorie l-a numit „mândru și nesăbuit”, iar pe cel care dorea să fie numit preot universal, „înaintemergător al Antihristului”; González explică acest lucru prin faptul că titlul contrazicea pretenția papalității la un primat universal. Berkhof notează că, în anul 607, titlul de „Episcop Universal” a fost totuși acordat lui Bonifaciu al III-lea și, din acel moment, primatul spiritual al Romei a fost recunoscut în Occident.