Secolele al VI-lea – al IX-lea

Sinoadele ecumenice, pentarhia și împăratul: sursele autorității bisericești în Răsărit

Un semn special al universalității Bisericii au fost sinoadele ecumenice: Iustinian a recunoscut autoritatea a patru sinoade, iar Grigorie I le-a pus pe picior de egalitate cu cele patru Evanghelii. Pentru Maxim Mărturisitorul, un sinod este un canal istoric al tradiției, dar autoritatea sa este autoritatea adevărului neschimbător: o doctrină nu devenea ortodoxă pentru că un sinod o proclama. Varianta răsăriteană a guvernării apostolice este pentarhia: autoritatea este exercitată prin acordul celor cinci patriarhi, și fără acesta un sinod nu este ecumenic; Apusul, totuși, susținea că papa poate acționa în numele întregii Biserici. Sinodul iconoclast din 754 i-a numit pe împărați „întocmai cu apostolii”, în timp ce ortodocșii obiectau că împăratul nu are puterea de a legifera pentru Biserică; după 843, conform lui Pelikan, „cezaropapismul a cedat locul conducerii duale a împăratului și a patriarhului”.