Secolul al XVI-lea – mijlocul secolului al XIX-lea

Capul federal al lui Adam și teologia Noii Anglii: de la Cocceius la Edwards și Finney

După Reformă, ideea de legământ s-a dezvoltat la Bullinger, Polanus, Gomarus, Cloppenburg și Cocceius: Adam a început să fie înțeles nu doar ca un cap natural, ci și ca un cap federal al umanității – reprezentantul său moral și juridic, a cărui vină este imputată descendenților săi. Cocceius a oferit expunerea clasică a teologiei federale: legământul lucrărilor cu Adam la creație și legământul harului după cădere. În Noua Anglie, Jonathan Edwards, în „Libertatea voinței” (1754) și „Apărarea doctrinei creștine despre păcatul originar”, a învățat că umanitatea căzută este liberă să acționeze așa cum alege, dar este moralmente incapabilă: ceea ce îi lipsește nu este capacitatea, ci dorința de a face bine; el a explicat transmiterea păcatului în mod realist. Ulterior, teologii din Noua Anglie s-au apropiat de Arminius, iar Charles Finney a negat păcatul originar.