570–632 (viața lui Mahomed); cuceririle arabe – 633–711

Apariția islamului și cuceririle arabe timpurii

Mahomed s-a născut la Mecca în anul 570. În 610 a primit prima sa viziune și s-a proclamat profet al singurului Dumnezeu. În 622 a avut loc Hegira – migrația către Medina, care marchează începutul calendarului islamic. În 630 s-a întors la Mecca și a distrus idolii.

După moartea sa în 632, au început cuceriri rapide. Arabii au ocupat Damascul (635), Ierusalimul și Antiohia (638), precum și Alexandria (642–643). Astfel, trei dintre cele cinci patriarhate creștine au căzut în decurs de cinci ani. Apoi a urmat Egiptul (641), iar în 698 Cartagina, finalizându-se astfel cucerirea Africii de Nord.

În 711, o forță condusă de Tariq a trecut în Spania și a zdrobit rapid regatul vizigot slăbit. Înaintarea ulterioară a fost oprită în 732 de Carol Martel la Poitiers.

Acest fapt a fost precedat de un război bizantino-persan care a epuizat ambele părți. În perioada 606–619, perșii au ocupat Armenia, Mesopotamia, Siria și Palestina. Aceasta a inclus jefuirea Ierusalimului în 614 și luarea relicvei Sfintei Cruci. Însă, între 622 și 629, împăratul Heraclius a inversat cursul războiului și a recuperat teritoriile pierdute.

Răspândirea islamului a fost facilitată de schismele religioase interne din cadrul Orientului creștin – monofizitismul și nestorianismul. În multe regiuni cucerite, bisericile s-au stins treptat sau au devenit minorități izolate. Centrul de greutate al creștinismului s-a mutat în nordul Europei.