1640–1713

Controversa jansenistă

Lucrarea Augustinus a episcopului olandez Cornelius Jansen (1585–1638) a fost publicată postum la Louvain în 1640. Aceasta a reînviat învățătura lui Augustin despre har și predestinare într-o formă extremă. Jansen a negat că ar fi vorba de calvinism, dar adepții săi au fost acuzați în repetate rânduri de cripto-protestantism.

Tratatul lui Antoine Arnauld, „Despre cuminecătura deasă”, a extins rigoarea jansenistă asupra evlaviei și disciplinei. Abația Port-Royal, care a refuzat să se supună, a devenit centrul mișcării. Inchiziția a interzis Augustinus (1641), iar Urban al VIII-lea l-a condamnat prin bula In eminenti (1643). În 1653, Inocențiu al X-lea a condamnat cinci propoziții extrase, chipurile, din această lucrare. Janseniștii, însă, au negat că acestea ar reflecta învățătura reală a lui Jansen.

Blaise Pascal (1623–1662), care trecuse printr-o convertire decisivă în 1654, a sărit în apărarea lui Arnauld. El a scris anonim „Scrisori către un provincial” – o satiră la adresa cazuisticii iezuite. Ca influență, aceasta a depășit chiar și lucrarea Augustinus.

Clerul francez a fost obligat să semneze un Formular prin care condamna cele cinci propoziții. Mulți au refuzat, iar mișcarea s-a împletit cu galicanismul împotriva lui Ludovic al XIV-lea. În Țările de Jos a apărut o schismă permanentă. Bula Unigenitus (1713) a lui Clement al XI-lea a reînnoit condamnarea jansenismului în Franța.