723 (edictul emirului Yazid) – 726–730 (primele edicte ale lui Leon al III-lea) – 754 (Sinodul de la Hieria) – 787 (al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea)

Controversa iconoclastă și al Șaptelea Sinod Ecumenic (Niceea II, 787)

În jurul anului 723, emirul musulman Yazid a ordonat distrugerea tuturor icoanelor de pe teritoriile sale. Potrivit unei surse, acest exemplu a influențat decizia împăratului Leon al III-lea Isaurul. În 726, Leon a emis primul său edict împotriva icoanelor, iar în 730 un al doilea, necondiționat, destituindu-l pe patriarhul German, care se opusese. Papa Grigorie al II-lea a răspuns prin anatemă și a convocat un sinod roman în apărarea icoanelor (727). Italia și-a retras temporar supunerea față de împărat.

Succesorul lui Leon, Constantin al V-lea Copronim, a dus iconoclasmul la extrem. În 754, a convocat un sinod de 338 de episcopi la Hieria, fără reprezentanți din partea Romei sau a patriarhatelor răsăritene. Sinodul a declarat venerarea icoanelor drept idolatrie și a stabilit că Euharistia este singura imagine adevărată a lui Hristos. A anatemizat apărătorii icoanelor, inclusiv pe Ioan Damaschin. A urmat o persecuție sălbatică a călugărilor iconoduli, printre care și Ștefan cel Nou, alături de distrugerea imaginilor, cărților și moaștelor.

Doctrina și practica venerării icoanelor au fost apărate de teologi precum Ioan Damaschin și Leonțiu de Neapole, iar mai târziu de patriarhul Nichifor și Teodor Studitul.

Persecuția s-a atenuat pentru o perioadă sub Leon al IV-lea. Ulterior, împărăteasa regentă Irina, văduva împăratului, a convocat al Șaptelea Sinod Ecumenic. O primă încercare la Constantinopol în 786 a fost zădărnicită, iar în 787 sinodul s-a întrunit la Niceea. Patriarhul Tarasius a prezidat, fiind prezenți și legații papei Adrian I. Sinodul a respins solemn definiția din 754. A decretat că icoanele lui Hristos, ale Theotokos, ale îngerilor și ale sfinților merită o venerare respectuoasă (dulia), dar nu adorarea (latria) cuvenită doar lui Dumnezeu.

În Occidentul latin, deciziile sinodului au fost primite cu ambiguitate din cauza unei traduceri eronate. Libri Carolini, redactate la curtea lui Carol cel Mare, au respins „venerarea superstițioasă” a icoanelor, deși fără a aproba distrugerea lor. Sinodul de la Frankfurt din 794 a respins în mod formal deciziile de la Niceea.