772–804 (cuceriri și renaștere); 794 (Sinodul de la Frankfurt); 809 (Sinodul de la Aachen despre filioque)

Carol cel Mare: cuceriri, Renașterea carolingiană și Sinodul de la Frankfurt (794)

Carol cel Mare a purtat război împotriva saxonilor timp de mai bine de cincisprezece ani, începând cu anul 772. El a botezat cu forța mii de oameni și a înăbușit brutal rezistența; este consemnată execuția a 4.500 de războinici saxoni. Saxonia a fost supusă în 785. Campania sa din 778 în Spania musulmană s-a încheiat cu distrugerea ariergardei sale la Roncevaux, eveniment celebrat ulterior în „Cântecul lui Roland”.

Carol cel Mare a atras învățați invitați, în principal pe Alcuin din York (la curte între 781–796). De asemenea, a clădit pe moștenirea anterioară a lui Beda Venerabilul. A organizat o rețea de școli catedrale și mănăstirești și a introdus o liturghie romană uniformă în tot imperiul. Prin intermediul lui Benedict de Aniane, a reformat mănăstirile conform Regulii lui Benedict. Acest avânt cultural este cunoscut sub numele de „Renașterea carolingiană”.

Disputele teologice ale epocii au inclus adopțianismul. Aceasta a fost învățătura episcopilor spanioli Elipandus de Toledo și Felix din Urgell. Ei susțineau că Hristos, în umanitatea Sa, era Fiu al lui Dumnezeu doar „prin adopție”, nu prin natură. Alcuin i-a acuzat că Îl împart pe Hristos în doi fii. Eroarea a fost condamnată la Sinodul de la Frankfurt în 794. Același sinod, din cauza unei traduceri latine defectuoase, a respins și deciziile celui de-al Doilea Sinod de la Niceea privind icoanele.

De asemenea, a promovat răspândirea formulei filioque, introdusă deja la Toledo în 589. Paulinus din Aquileia, la un sinod local din Friuli (796), a oferit ceea ce pare a fi cel mai vechi text al unui crez occidental cu această adăugire. Filioque a fost confirmat oficial la Sinodul de la Aachen în 809. Acesta a devenit o sursă durabilă de fricțiuni între Răsărit și Apus.