909–1122

Reforma cluniacă și gregoriană: lupta pentru investitură de la Canossa la Concordatul de la Worms

În 909/910, Guillaume de Aquitania a fondat mănăstirea de la Cluny, protejată de amestecul episcopilor și al lorzilor. O succesiune de stareți ai săi a inspirat o reformă a întregii Biserici. Reforma era împotriva simoniei și pentru celibatul clerical și ascultarea față de papă.

În secolele al IX-lea–al X-lea, papalitatea se afla într-un declin moral profund: „pornocracia”, procesul cadavrului papei Formosus în 897. Pe acest fundal, reforma, susținută de împăratul Henric al III-lea, a dus la pontificatul lui Leon al IX-lea (1049–1054). În 1059, dreptul de a alege papa a trecut la colegiul cardinalilor.

Reforma a atins apogeul sub Grigorie al VII-lea (Hildebrand, 1073–1085). El a luptat împotriva simoniei și a căsătoriei clerului, apoi împotriva investiturii imperiale a episcopilor. El a emis „Dictatus Papae” despre supremația papală.

Conflictul cu împăratul Henric al IV-lea a dus la excomunicarea împăratului. În ianuarie 1077 a avut loc „drumul spre Canossa” ca act de penitență. O a doua excomunicare a urmat ulterior, iar Grigorie al VII-lea a fost expulzat din Roma. A murit în 1085.

Disputa s-a încheiat printr-un compromis: Concordatul de la Londra (1107) și Concordatul de la Worms (1122). Acestea au împărțit investitura spirituală și temporală a episcopilor între biserică și conducător.