1965

Al Doilea Conciliu Vatican: Constituția „Despre revelația divină” (1965)

Constituția „Despre revelația divină” a provocat o luptă acerbă între conservatori și progresiști: primul proiect, ultraconservator, a fost respins de peste 60% dintre părinții conciliari, iar documentul final a fost adoptat cu 2344 voturi pentru și 6 împotrivă. Revelația este înțeleasă ca manifestarea lui Dumnezeu Însuși prin fapte și cuvinte conectate interior, iar Hristos ca Mijlocitor și plinătate a revelației. Evanghelia este singura sursă a adevărului mântuitor, transmisă în două moduri: prin tradiție și Scriptură; conciliul a făcut pași pentru a evita afirmația că tradiția adaugă ceva la Scriptură și a făcut referire la învățătura lui Newman despre dezvoltare. Laicilor li se cere să citească Biblia, iar catolicilor să coopereze cu protestanții la traducere, dar norma finală rămâne judecata bisericii infailibile, a cărei funcție de învățare „nu este deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, ci îi slujește”.