1971–1988

Teologia eliberării și teologiile „Lumii a Treia”: teologia ca reflecție critică asupra praxisului

În „Teologia eliberării” (1971), Gutiérrez a definit teologia ca „reflecție critică asupra praxisului creștin în lumina Cuvântului lui Dumnezeu”: teoria este al doilea act după praxis, iar punctul de plecare este situația de opresiune. Míguez Bonino a propus criteriul „ortopraxiei, nu al ortodoxiei”. Toate curentele, conform lui Grenz și Olson, consideră teologia ca fiind contextuală și refuză să recunoască normativitatea academiei occidentale; majoritatea folosesc analiza socială marxistă, comparând acest lucru cu utilizarea lui Platon și Aristotel de către Părinți și Toma d'Aquino. González include aici și teologiile neagră, feministă, asiatică și africană, care caută să reconstruiască întreaga teologie, nu doar să o „aplice”.