Secolul al II-lea

Grupări iudeo-creștine: nazareni, ebioniți, elkesaiți

Prima problemă doctrinară, conform lui González, a fost relația creștinismului cu iudaismul. Ebioniții cereau tuturor creștinilor să păzească Legea, îl considerau pe Pavel un apostat și îl vedeau pe Isus ca pe un om (un profet) ales sau adoptat pentru perfecțiunea sa morală în împlinirea Legii, care a primit Duhul la botez; ei negau nașterea din fecioară și divinitatea lui Hristos. Nazarenii, așa cum îi descrie Berkhof, păzeau Legea, dar nu o impuneau neamurilor, îl recunoșteau pe Pavel și credeau în divinitatea lui Isus și în nașterea din fecioară. Elkesaiții combinau creștinismul iudaic cu teosofia, ascetismul și abluțiunile magice, numindu-l pe Hristos un spirit superior, un înger și întruparea lui Adam ideal. Pelikan notează că, potrivit lui Origen, existau două secte printre ebioniți – una care accepta și una care respingea nașterea din fecioară.