Secolele al II-lea – al III-lea

Duh, Înger, Logos, Fiu: denumiri pre-niceene ale divinului în Hristos și hristologia Logosului la apologeți

Părinții apostolici, potrivit lui Berkhof și González, vorbesc în unanimitate despre preexistența, divinitatea și umanitatea lui Hristos, dar nu sunt conștienți de problemele care decurg din acest fapt. Pelikan urmărește succesiunea denumirilor pentru divinul din Hristos: „Duh” (Hermas: Duhul Sfânt preexistent a fost făcut să locuiască în trup), „înger” (Iustin, Hermas), apoi „Logos” și „Fiu al lui Dumnezeu”. Iustin a folosit conceptul grecesc de Logos: Cuvântul acționează în lume, creează și luminează înțelepți precum Socrate și Avraam („semințele Cuvântului”), iar în Isus Hristos S-a întrupat. Teofil distinge explicit Logosul interior de Logosul rostit la creație. Doctrina Logosului a conferit respectabilitate titlului „Fiu al lui Dumnezeu”, care a ajuns să se refere la Hristosul preexistent.