367 – cca 405

Canonul în secolul al IV-lea: Scrisoarea festivă a lui Atanasie, sinoadele africane și „hebraica veritas” a lui Ieronim

În Scrisoarea sa festivă din 367, Atanasie enumeră pentru prima dată canonul Noului Testament în forma în care este păstrat astăzi. Pentru Vechiul Testament, problema a rămas disputată: părinții orientali foloseau de obicei lista lungă, dar, începând cu Atanasie, au distins strict cărțile canonice de cele secundare, în timp ce părinții occidentali, sub influența lui Augustin și a sinoadelor de la Hippo (393) și Cartagina (397), cinsteau întreaga Scriptură ca fiind la fel de sacră. Ieronim a tradus Vechiul Testament pentru Vulgata nu din Septuaginta, ci din originalul ebraic, considerând canonice doar cărțile iudaice. Principiul său al „adevărului în ebraică” a zdruncinat unanimitatea latinilor și a introdus diviziunea în cărți canonice și necanonice.