711–732 (invazia și bătălia de la Poitiers) – 751–756 (Pepin ca rege, „Donația lui Pepin”) – 767, 772–774

Ascensiunea carolingienilor, bătălia de la Poitiers și „Donația lui Pepin”

Încă din 687, majordomul palatului Pepin de Herstal îi învinsese pe nobilii rivali. El a devenit conducătorul efectiv al francilor. Regii merovingieni erau pe atunci lipsiți de putere și domneau doar cu numele. După moartea lui Pepin (714), puterea a trecut la fiul său, Carol Martel.

În 711, musulmanii conduși de Tariq au invadat Spania și au cucerit rapid Peninsula Iberică. Apoi au avansat în sudul Galiei. În 732, Carol Martel i-a oprit în bătălia de șapte zile de la Poitiers (Tours). A fost un punct de cotitură pentru soarta Europei creștine.

În 751, fiul său, Pepin cel Scurt, cu acordul papei Zaharia, l-a trimis pe ultimul merovingian, Childeric al III-lea, la o mănăstire. Episcopul Bonifaciu l-a uns pe Pepin rege. În 754, papa Ștefan al II-lea l-a încoronat personal în Galia, căutând ajutor împotriva longobarzilor. În 756, Pepin i-a învins pe longobarzi și i-a oferit papei pământurile din Italia centrală luate de la aceștia („Donația lui Pepin”). Aceasta a pus bazele puterii temporale a papalității, Statele Papale.

În 767, conform unor cronici, Pepin a convocat un sinod. Acesta a discutat disputele dintre franci și greci cu privire la Sfânta Treime și venerarea icoanelor. Acesta a fost unul dintre primele semne ale viitorului conflict privind filioque și venerarea icoanelor.

Fiul lui Pepin, Carol cel Mare, a continuat alianța cu papalitatea. În 772–774, i-a supus pe longobarzi și le-a anexat regatul. De asemenea, a reconfirmat donația tatălui său către papă.