Secolul al IV-lea

Apariția monahismului egiptean: pustnicii și mănăstirile cenobitice ale lui Pahomie

La cumpăna secolelor al III-lea și al IV-lea, martiriul din mâinile statului a devenit imposibil. Nivelul moral al bisericii a scăzut, de asemenea, odată cu afluxul de noi convertiți. În acel moment, mii de creștini au ales „martiriul substitutiv” al vieții monahale.

Aceștia s-au stabilit în deșerturile Egiptului de Jos – Nitria, Kellia și Sketis. Acolo, ucenicii s-au adunat în jurul unor asceți precum Ammon și cei doi Macarie. Până la vizita lui Palladius în 390, mii de călugări trăiau în aceste locuri.

Începând cu anul 320, fostul soldat Pahomie a creat prima regulă a vieții monahale cenobitice (comunale) în Egiptul de Sus, la Tabennisi. Călugării trăiau câte câțiva într-o chilie și lucrau în ateliere. Duminica, împărtășeau împreună Euharistia. Până la moartea sa, mii de frați trăiau în comunități în tot Egiptul. Acestea includeau mănăstiri de femei fondate de sora sa, Maria.

Ieronim a tradus mai târziu Regula lui Pahomie în latină. Ioan Cassian a răspândit obiceiurile pahomiene în Occident.