303–311

Marea Persecuție a lui Dioclețian și Galerius

La insistențele cezarului Galerius, au fost emise patru edicte în 303–304. Acestea îi excludeau pe creștini din armată și din funcțiile publice, ordonau distrugerea bisericilor și arderea cărților sfinte, cereau arestarea clerului și impuneau sacrificiul universal.

Aceasta a fost cea mai aspră persecuție pe care a îndurat-o biserica timpurie. Mii de oameni au murit, iar alții au fost torturați sau trimiși în mine.

În Occident, Constantius Chlorus a pus în aplicare doar primul edict. În Orient, Galerius și Maximin Daia au condus după abdicarea lui Dioclețian și Maximian în 305. Acolo, persecuția a continuat încă câțiva ani.

Persecuția ar fi putut fi alimentată de o carte anti-creștină pe care neoplatonicul Porfir o publicase recent.

Problema episcopilor „trădători” (traditores) care predaseră cărțile sfinte a dat naștere ulterior schismei donatiste în Africa de Nord.