305–412

Schisma donatistă în Africa de Nord

După Marea Persecuție, mărturisitorii rigoriști din Africa i-au etichetat drept „traditores” pe clericii care predaseră Scripturile autorităților. Caecilian a fost ales episcop al Cartaginei. Împotriva lui, episcopii numidieni și bogata Lucilla i-au propus pe Majorinus și, ulterior, pe Donatus.

Aceștia au considerat hirotonia lui Caecilian invalidă, deoarece unul dintre consacratorii săi, Felix din Abthungi, era un traditor. Donatiștii negau validitatea sacramentelor săvârșite de slujitori nevrednici și îi rebotezau pe cei care li se alăturau.

Constantin a trimis cazul spre analiză Papei Miltiades la Roma în 313, iar apoi Sinodului de la Arles în 314. Ambele au decis în favoarea lui Caecilian. Însă acest lucru nu a pus capăt schismei, care s-a răspândit în aproape toată Africa și a dus la apariția radicalilor circumcelioni (în jurul anului 340).

Schisma a supraviețuit până la sfârșitul secolului al IV-lea, când Augustin i s-a opus. După revolta lui Gildo și violențele circumcelionilor, statul a fost atras în dispută. În mai 411, o conferință la Cartagina, prezidată de tribunul Marcellinus, a dat o sentință împotriva donatiștilor. După aceasta, donatismul a fost interzis oficial, deși a supraviețuit în practică în Africa până la cucerirea musulmană.