sfârșitul sec. al XIII-lea – 1473

Mistica renană și „Noua evlavie” (Devotio Moderna)

Dominicanul Meister Eckhart a propovăduit contemplarea neoplatonică a lui Dumnezeu cel inefabil și a vorbit despre o „scânteie divină” în suflet. A fost acuzat de erezie în 1326 și condamnat postum de papă în 1329. Învățătura sa a fost însă popularizată de discipolii săi, Johannes Tauler și Henric Suso. Tauler a îngrijit bolnavii în timpul ciumei negre.

Flamanzii Jan van Ruusbroec și Geert Groote au clădit pe această bază „noua devoțiune” (devotio moderna). Aceasta însemna imitarea vieții lui Hristos, împărtășania frecventă și sfințenia practică, fără speculații elaborate. Groote a fondat Frăția Vieții Comune. Școlile sale de la Deventer și Windesheim au educat mulți reformatori, inclusiv pe Erasmus din Rotterdam.

Cel mai cunoscut rod al mișcării a fost tratatul „Imitarea lui Hristos”. Acesta îi este atribuit lui Thomas à Kempis, care a intrat în comunitatea de la Windesheim în 1399 și a murit în 1471. Până în 1427, cele patru cărți ale sale circulau deja separat. Prima ediție tipărită a tuturor celor patru (1473) a generat nenumărate retipăriri.