1978

Rahner: hristologia transcendentală și întruparea ca scop al creației

Karl Rahner, fost student al lui Heidegger, a susținut că fiecare generație trebuie să înțeleagă din nou adevărul ascuns în spatele formulelor ortodoxiei. De acord cu Definiția de la Calcedon, el a crezut că aceasta era prea des interpretată într-un spirit monofizit sau aproape dochetist, ca și cum întruparea ar fi diminuat umanitatea autentică a lui Isus; antropologia creștină trebuie să fie întemeiată pe ceea ce este văzut în Isus ca umanitate adevărată și deplină. În „Fundamentele credinței creștine” (1978), el construiește hristologia pornind de la întrebarea despre „Mântuitorul absolut”: mântuirea absolută necesită prezența reală a lui Dumnezeu, deci Isus este Dumnezeu întrupat și nu un profet, ci un om autentic a cărui conștiință divină a fost transcendentală și nereflexivă. Întruparea nu este doar un răspuns la păcat, ci chiar scopul creației: „Când Dumnezeu vrea să fie ceea ce nu este Dumnezeu, apare omul”.