sfârșitul secolului I (cca. 96–97 d.Hr.)

Prima epistolă a lui Clement Romanul către Corinteni

Clement, episcopul (prezbiterul) Romei, a scris o epistolă către biserica din Corint. Este, în mod tradițional, cea mai timpurie scriere creștină databilă cu precizie după Noul Testament. Ocazia a fost faptul că membrii mai tineri ai congregației corintene îi înlăturaseră pe prezbiteri din slujirea lor.

Scrisoarea este în mare parte practică. Ea se bazează pe exemple din Vechiul Testament și pe ideea stoică a armoniei cosmice, făcând apel la ordine și supunere.

Aici este formulată clar, pentru prima dată, doctrina succesiunii apostolice. Dumnezeu l-a trimis pe Hristos, iar Hristos pe apostoli. Apostolii au numit episcopi și diaconi și le-au transmis autoritatea. Prin urmare, înlăturarea unor conducători conștiincioși este un păcat grav, iar autoritatea lor nu poate fi luată de către congregație însăși.

În scrisoare, termenii „prezbiter” și „episcop” sunt încă interschimbabili. Nu există încă o distincție clară între ei și nici o slujire întreită. Scrisoarea afirmă, de asemenea, preexistența Mântuitorului.

Părinții apostolici sunt descriși ca autori a căror învățătură este în acord cu Scriptura, dar este săracă, nedefinită și înclinată spre moralism și legalism. Aceștia îi includ pe Clement, Didahia, Păstorul lui Hermas, precum și pe Barnaba, Policarp, Papias, Ignatie și anonima Epistolă către Diognet. Scrierile lor sunt importante ca dovadă pentru canonul Noului Testament și ca o punte către apologeți.