1625–1689

Războiul Civil Englez, Protectoratul lui Cromwell și Revoluția Glorioasă

Sub Carol I (din 1625), mulți episcopi au susținut dreptul divin al episcopatului și au respins calvinismul. Arhiepiscopul William Laud i-a persecutat pe puritani și a încercat să impună liturghia anglicană în Scoția. Încercarea din 1637 de a introduce „Cartea de rugăciuni comune” acolo a provocat o revoltă scoțiană. Revolta l-a forțat pe rege să convoace Parlamentul cel Scurt și apoi Parlamentul cel Lung (1640). Parlamentul l-a executat pe contele de Strafford și i-a exclus pe episcopi din Camera Lorzilor.

Războiul civil a izbucnit în 1642. Cavaleria lui Oliver Cromwell l-a zdrobit pe rege la Naseby. Parlamentul l-a executat pe Laud în 1645 și a abolit episcopatul. Dar apoi a apărut o scindare între Parlamentul prezbiterian și armata independenților. „Rump Parliament” (Parlamentul epurat) l-a judecat pe Carol I și l-a decapitat la 30 ianuarie 1649.

Cromwell a înăbușit revoltele din Irlanda și Scoția și a luat titlul de Lord Protector. El a dus o politică relativ tolerantă față de prezbiterieni, baptiști și episcopalieni moderați printr-o comisie de 38 de „examinatori” (1654). Această toleranță a durat până la Restaurație.

După moartea lui Cromwell, generalul Monk l-a readus pe Carol al II-lea pe tron (1660). Carol a reinstaurat episcopatul și „Cartea de rugăciuni comune”. Iacob al II-lea s-a convertit la catolicism, iar în 1688 i s-a născut un moștenitor catolic. Acest lucru a determinat nobilimea engleză să îi invite pe protestanții Wilhelm de Orania și Maria. Rezultatul a fost „Revoluția Glorioasă” fără vărsare de sânge și fuga lui Iacob al II-lea.