sfârșitul sec. I – începutul sec. al II-lea

Didahia (Învățătura celor doisprezece apostoli)

Didahia este un manual timpuriu despre viața și ordinea bisericească. Se presupune că a fost compus în Siria sau Palestina la sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea din texte de date diferite. A fost descoperit abia în anii 1870.

Include codul moral al „Celor două căi” – a vieții și a morții. Codul este similar cu cel din Epistola lui Barnaba și cu textele de la Qumran, iar catehumenii îl învățau pe de rost înainte de botez. Documentul oferă, de asemenea, instrucțiuni despre botez, post, rugăciune și Euharistie. Botezul se face în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh – cea mai timpurie mențiune a întreitei afundări. Postul se ține miercurea și vinerea, spre deosebire de „ipocriți”. Rugăciunea Domnească este rostită de trei ori pe zi.

Documentul oferă criterii pentru recunoașterea profeților falși („negustori de Hristos”). Acesta reflectă tranziția de la slujirea apostolilor, profeților și învățătorilor itineranți la slujirea așezată a episcopilor (prezbiterilor) și diaconilor aleși de comunitate (cap. 14–15).

Un moralism și un legalism timpuriu, fără o expunere sistematică a doctrinei, caracterizează și alte scrieri ale părinților apostolici din această perioadă. Exemple sunt Clement Romanul și „Păstorul” lui Hermas.