1922–1958

Papalitatea și regimurile fasciste: de la Acordurile de la Lateran până la sfârșitul pontificatului lui Pius al XII-lea

După venirea lui Mussolini la putere în Italia (1922), papalitatea a căutat o acomodare cu regimurile fasciste seculare. Acordurile de la Lateran din 1929 au creat statul suveran al Cetății Vaticanului și au soluționat problema pierderii Statelor Papale (1870). Pius al XI-lea a susținut inițial fascismul italian și a recunoscut victoria lui Franco în Spania ca pe o „cruciadă”.

Un concordat a fost semnat în 1933 cu Reich-ul lui Hitler. Însă represiunea nazistă împotriva organizațiilor catolice l-a determinat pe Pius al XI-lea să condamne nazismul în 1937 prin enciclica „Mit brennender Sorge”. Cinci zile mai târziu, el a condamnat comunismul în „Divini Redemptoris”.

Pius al XII-lea (1939–1958) a menținut o neutralitate publică față de persecuția evreilor în timpul războiului. El i-a excomunicat pe comuniști în 1949 și a restricționat inovația teologică prin „Humani generis” (1950). În același timp, internaționalizarea Colegiului Cardinalilor și pregătirile liturgice din timpul pontificatului său au pus bazele viitorului Conciliu al II-lea de la Vatican.