mijlocul secolului al IX-lea

„Donația lui Constantin” și Decretalele pseudo-isidoriene

La mijlocul secolului al IX-lea, clerul din Le Mans a compilat o colecție de decrete papale autentice și fabricate. Aceasta a fost publicată sub numele lui Isidor din Sevilia. Scopul era protejarea episcopilor împotriva ingerințelor nobilimii laice și ale arhiepiscopilor. În acest scop, colecția conferea pretențiilor papale o antichitate falsă, care ar fi urcat până în secolul al III-lea.

Împreună cu un alt fals celebru, „Donația lui Constantin”, decretele susțineau teoria conform căreia toți episcopii erau supuși papei.

Falsitatea decretelor a fost expusă abia un secol mai târziu. Însă, până atunci, ele deveniseră deja fundamentul pretențiilor papale, în special sub papa Nicolae I. „Donația lui Constantin” a fost demascată în secolul al XV-lea de către Lorenzo Valla.