mijlocul sec. al II-lea – începutul sec. al III-lea

Montanismul („noua profeție”, „erezia frigiană”)

Prezbiterul frigian Montanus, împreună cu profetesele Priscila și Maximilla, a proclamat că a sosit epoca Mângâietorului promis. Mângâietorul, spuneau ei, vorbea prin ei, iar sfârșitul lumii era aproape.

Mișcarea cerea un ascezism strict: celibat sau o singură căsătorie, posturi severe, interzicerea fugii din calea persecuțiilor. Exalta martiriul voluntar și darurile harismatice. În rest, montaniștii acceptau în linii mari regula de credință a Bisericii.

Biserica i-a respins în mare parte nu pentru profeție ca atare. Motivul a fost pretenția lor că epoca decisivă a Duhului a început nu cu Hristos și Cincizecimea, ci cu Montanus.

Mișcarea s-a răspândit rapid din Frigia la Roma și în Africa de Nord. Acolo, Tertulian s-a alăturat ei (cca 207) datorită stricteții sale morale. A durat cel puțin o jumătate de secol.