cca 1140 – 1918

Grațian și dreptul canonic: Concordanța canoanelor discordante (cca 1140)

Shelley: dreptul canonic servea Biserica așa cum dreptul civil servea statul laic: definea drepturile, îndatoririle și autoritatea tuturor oamenilor și preoților și se aplica în toate tribunalele bisericești. Către 1140 Grațian, monah al mănăstirii Sfântul Felix din Bologna, a adunat colecțiile anterioare de drept bisericesc în Concordanța canoanelor discordante, care a devenit unicul manual pentru învățători și judecători, iar apoi temelia Corpusului de drept canonic; codul a rămas în vigoare până la revizuirea din 1918. Dreptul i-a dat papalității o temelie legală rațională, pe care statul medieval nu o avea, dar, după evaluarea lui Shelley, a exprimat și o sete de control asupra vieții fiecărui laic.

Puncte cheie

• Shelley: Universitatea din Bologna a devenit centru al dreptului roman și canonic; cca 1140 Graţian a publicat „Concordia canoanelor discordante” pe teme. Lucrarea lui a devenit baza „Corpus Iuris Canonici”; în sec. XIV Roma avea un cod de legi autoritar, valabil până în 1918. Dreptul canonic intervenea în războaie și în grija față de văduve, stabilea posturi și cerea spovedanie și împărtășanie măcar o dată pe an; stabilea condițiile căsătoriei și afurisirii, după el erau judecați și episcopii, și papa; privea pe toți, „de la plugar la prinț”. Controlul asupra tuturor laturilor vieții e atașament față de litera legii, uitând că Dumnezeu a gândit libertatea ca precursoare a credinței adevărate. Dreptul canonic i-a dat papei o bază juridică rațională, pe care statul nu o avea; Inocențiu III a acționat trei decenii ca „vicar al lui Hristos”

Persoane

• Grațian
• Inocențiu al III-lea

Loc

Bologna, Biserica Romei