secolele I–III

De ce i-a persecutat Roma pe creștini: cauzele persecuțiilor (secolele I–III)

Shelley: până în 200 romanii încercau să-i reducă pe creștini la tăcere, în cel mai bun caz, fără prea mult interes, și doar puțini împărați erau răufăcători însetați de sânge. Politica imperială era tolerantă față de religiile țărilor cucerite, iar iudeii au fost scutiți de cultul împăratului. Cât timp creștinii au fost socotiți o sectă iudaică, ei au rămas sub aceeași ocrotire; când iudeii au arătat clar că nu au nimic comun cu mișcarea, iar creștinii au continuat să predice neîncetat, au devenit „un os în gât” și au simțit mânia imperiului. Cauzele persecuțiilor: un alt mod de viață și respingerea zeilor păgâni, calomnia despre orgii desfrânate și canibalism, acuzația de ateism și conflictul cu cultul împăratului; creștinul era oficial în afara legii „prin nume”.

Puncte cheie

• Shelley: creștinii, numiți «sfinți» (hagios, «deosebiți»), osândeau păgânismul prin simplul mod de viață, fără a-l critica. Respingând zeii păgâni, nu luau parte la libații, ospețe în temple și lupte de gladiatori – erau priviți ca nepoliticoși, apoi «dușmani ai omenirii». Teama de idolatrie le îngreuna câștigul (ziduri de templu păgân, veșminte pentru preoți), iar Tertulian le interzicea să fie învățători: creștinul care voia să rămână credincios era aproape osândit să rupă cu viața socială și economică a vremii. Creștinii se purtau bine cu sclavii și le dădeau în Biserică drepturi egale (fostul sclav Calist a devenit episcop al Romei) și nu abandonau pruncii nedoriți; învățătura lui Pavel despre trup ca templu al Duhului a adus lumii antice condamnarea viciului și chemarea la viața de familie. Creștinii erau acuzați cel mai des de păcate sexuale și canibalism: prilej erau agapa, sărutul sfânt și cuvintele «Aceasta e Trupul Meu»; mulțimea credea că zeii îi vor pedepsi pe cei ce-i tolerau. A treia cauză a fost acuzația de ateism: creștinii ofensau zeii statului, închinându-se unei divinități fără chip, iar, după Tertulian, la creșterea Tibrului, secetă, foamete sau ciumă se striga numaidecât: «Creștinii la lei!» Cultul împăratului a crescut din recunoștința pentru Pax Romana și zeița Roma; primul templu pentru un împărat a fost ridicat în Asia Mică în 29 î.Hr. Sub Deciu (249–251) cultul a devenit obligatoriu și general (cu excepția evreilor), iar creștinii care refuzau să spună «Cezar e Domn» păreau revoluționari.

Persoane

• Tertulian
• Calist
• Nero
• Claudius
• Decius
• Pliniu cel Tânăr
• Traian

Loc

Imperiul Roman