1139–1155

Arnold de Brescia: predica sărăciei apostolice și comuna romană (1139–1155)

Shelley: Arnold, starețul din Brescia, a fost printre primii care și-au ridicat glasul împotriva atașamentului Bisericii față de lume: în predici susținea că viciile clerului sunt rezultatul dorinței Bisericii de a stăpâni lumea și chema la întoarcerea la sărăcia și simplitatea Bisericii primare. Până în 1139 el întorsese poporul împotriva episcopului, iar papa Inocențiu al II-lea l-a izgonit din Italia; la Paris a învățat de la Abelard și a stârnit mânia lui Bernard de Clairvaux. După cinci ani, la Roma, a condus guvernul pur laic al romanilor care luaseră puterea și a numit Colegiul Cardinalilor „bârlogul hoților”. După vreo zece ani de experiment Adrian al IV-lea a pus Roma sub interdict, cu ajutorul lui Frederic Barbarossa l-a prins pe Arnold, iar în 1155 el a fost ars și cenușa i-a fost aruncată în Tibru.

Puncte cheie

• Shelley: Arnold susținea că viciile clerului vin din dorința Bisericii de a stăpâni lumea; să renunțe la avere și putere lumească. Până în 1139 Arnold întorsese poporul din Brescia împotriva episcopului, iar Inocențiu II l-a izgonit din Italia; Arnold a fugit la Paris, la Abelard, și a stârnit mânia lui Bernard de Clairvaux, care l-a numit „lup răpitor în piele de oaie”. Peste cinci ani la Roma, ocupată de romani ce visau republica, Arnold a condus noul guvern laic; învăța că clerul trebuie să trăiască în sărăcie apostolică și a denunțat Colegiul Cardinalilor ca „bârlog de hoți”. Experimentul a ținut vreo zece ani; Adrian IV a pus Roma sub interdict și, cu ajutorul lui Barbarossa, l-a prins pe Arnold. În 1155 a fost ars pe rug, iar cenușa aruncată în Tibru

Persoane

• Arnold de Brescia
• Bernard de Clairvaux
• Petru Abelard
• Adrian al IV-lea
• Frederic Barbarossa

Loc

Brescia, Roma